Afumați, treci pe VERDE!
VERZII și contrasensul primarului!
CIVISMUL ȘI VOLUNTARIATUL
In data de 24 octombrie 2020 am vorbit despre aruncatul gunoiului pe strada și nu in coș, dar și despre lipsa de implicare a autorității locale în frunte cu primarul comunei Afumati într-o problematică esențială: curatenia localitatii!
Nu înțelegem de ce primarul nu-și face datoria de edil procedând, în consecință, la sancționarea, prin subordonați și prin poliția locală, a tuturor celor care se abat de la normele de conviețuire cu privire la aruncarea gunoiului pe domeniul public.
Singura explicație pe care noi o putem întrezări ar fi aceea că nu dorește să-și piardă alegătorii.
Aceasta însă echivalează cu încălcarea prevederilor legale și a promisiunilor electorale.
Civismul poate fi înțeles ca o adevărată capacitate de a ști să trăiești în societate, respectând și luând în considerare restul indivizilor care o alcătuiesc, urmând reguli de conduită și de educație, care variază funcție de cultura grupului în cauză.
Educația este văzută în general ca o condiție prealabilă care ajută cetățenii să ia mereu decizii bune și să facă față demagogilor care cauta sa-i înșele. Roger Soder scrie că, într-o democrație, în care exigențele de bun cetățean sunt pretinse tuturor, „doar școala publică poate oferi tuturor educația de care au nevoie”
Partidul Verde Afumati vă cheamă să-i fiti alături pentru a „ecologiza” localitatea din toate punctele de vedere!
Următoarele acțiuni vor fi anunțate, în prealabil, pentru a vă alătura efortului comun de readucere a localității în standardele normale de conviețuire într-un mediu sănătos și curat.
PUTERNICI ÎMPREUNĂ!